Hotelul Dali, clasificare 3 stele, este situat în inima orașului Constanța, la doar 180 de metri de Plaja Modern, într-o zonă selectă și liniștită. Datorită locației sale centrale, accesul către Centrul Istoric și Portul Turistic Tomis este facil. În imediata vecinătate a hotelului se găsesc Primăria, Prefectura, numeroase restaurante, terase și magazine.
Hotelul Dali se desfășoară pe patru etaje și dispune de 8 apartamente și 7 camere duble, toate echipate cu aer condiționat, minibar, TV LED, uscător de păr și Wi-Fi. De asemenea, hotelul pune la dispoziție o sală de conferințe luminoasă, cu o capacitate de 30 de persoane, și un restaurant. Parcarea este disponibilă pe stradă, în limita locurilor libere.
Camerele duble includ terasă proprie, aer condiționat, TV-cablu, minibar, uscător de păr, internet și telefon, având o suprafață de 19 mp. Apartamentele sunt formate dintr-un dormitor cu pat matrimonial și un living cu canapea extensibilă, având o suprafață de 40 mp. Hotelul oferă room service, însă nu permite cazarea cu animale de companie.
Hotelul Dali este deschis pe tot parcursul anului.